Disprețul

Dispreţul 

Poezii 

poezii creştine 

 Disprețul, e mândria, să vezi cu ochii răi pe semeni

Și să crezi, mai bun ca tine, nu e nimeni

Asta e mândria ce te paște și te înalță-n ochii tăi

Ca să mergi cu mare fală pe cărarea celor răi.

Privind sus din înălțime săi disprețuiești pe toți

Iar pe cei ce-ți stau în cale să îi faci tâlhari și hoți

Clevetirea-i pentru tine ca o dulce prăjitură

Și-n adîncul ființei tale se zărește numai ură

Bunul simț îl calci adesea când cauți folosul tău

Și pentr-un adevăr de fățadă tu recurgi chiar și la rău

Cei ce nu gândesc ca tine tu-i disprețuiești mereu

Dar să știi o dată-n cale îți va ieși Dumnezeu.

Și atuncea ce vei face când rănit în al  tău eu

Cu puterea Lui cea mare te va smeri Dumnezeu

Ca fost răbdător cu tine te-a lăsat să mergi cum vrei

Însă gata cu mândria a trecut și vremea ei.

Mulțumesc acuma Doamne că smerești pe cei înălțați

Le calci mândria în picioare și le arăți că sânt ratați

Tot cei infectat cu ură Tu Doamne înlocuiești

Iar pe noi în siguranță de ură tu ne păzești.